Aradul…este ACASA II

Aradul…este ACASA…I
April 2, 2015
Aradul…este ACASA…III
April 7, 2015

Aradul…este ACASA II

teatrul vechi 2

Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Orașul a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în timpul Mariei Tereza, culminând cu construcția cetății, care la acea dată a fost considerată de necucerit. În anul 1918, Aradul, este casa  Consiliului Național Central Român, care preia conducerea Transilvaniei și pregătește actul unirii Transilvaniei cu România de la Alba Iulia.  În decembrie 1989 Aradul devine al doilea oraș liber de comunism din România.

De-a lungul vremii, Aradul a fost deschizător de drumuri în multe domenii, printre care şi economia, aici fiind inaugurată în anul 1840 una din primele bănci de economii şi credite de pe teritoriul României. Tot aici au fost înfiinţate prima fabrică de automobile din Ungaria şi de pe teritoriul actual al României (Marta – 1909), prima fabrică de jucării din ţară (Arădeanca – 1959) şi prima fabrică de ceasuri din ţară (Victoria – 1962). O altă informaţie interesantă despre Arad este aceea că în anul 1913, între Arad şi Podgoria Aradului a fost înfiinţată prima linie electrificată din estul Europei – a 8-a din lume.

Cultura a jucat un rol important în viaţa arădenilor, iar Aradul a jucat şi el un rol important în cultura românească. La Arad a fost construit de către un comerciant evreu, primul teatru de piatră din ţară, inaugurat în luna mai 1817, tot la Arad fiind înfiinţat în 1833 al şaselea conservator muzical european – primul din ţară. După ce în 1846 a concertat la Arad Franz Liszt, în 1847 Johann Straus fiul şi în 1877 Pablo Sarsate şi Henryk Wiernawski, arădenii de seamă decid să înfiinţeze Societatea Filarmonică din Arad. După înfiinţarea acestei societăţi, la Arad au avut loc concerte ale unor muzicieni importanţi precum George Enescu (1922) sau Bela Bartok (1924). Prezenţa culturii în rândul arădenilor este rezultatul faptului că de-a lungul istoriei s-a pus mare preţ pe educaţie. Prima şcoală a oraşului, cu predare în limba germană, a fost înfiinţată în anul 1715, iar prima şcoală pedagogică din Transilvania a fost înfiinţată tot la Arad, în anul 1812. Aradul şi-a pus amprenta şi în politica ţării, asta prin faptul că aici s-a hotărât Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, câţiva dintre corifeii Marii Uniri fiind arădeni.

Nici sportul nu a fost uitat de arădeni. Au pus bazele în anul 1890 a ceea ce avea să fie primul club de canotaj din Transilvania, club ce mai târziu, în anul 1923, organizează tot la Arad primul campionat naţional de canotaj din România. Era inevitabil ca „sportul-rege” să fie lăsat la o parte, la Arad jucându-se în anul 1899, primul meci oficial de fotbal din Transilvania. Decenii mai târziu, UTA, cea mai de seamă echipă de fotbal pe care Aradul a dat-o României, ajungea să aibă în palmares şase campionate câştigate, două cupe ale României şi o prestaţie în sferturile cupei UEFA, câştigându-şi titlul de „campioana provinciei”.

 

În postarea viitoare va invit la o plimbare prin Orașul de pe Mureș!

aradul vechi 1

aradul vechi 3

aradul vechi 4

aradul vechi 5

1 Comment

  1. Dan says:

    Minunat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *