Fiecare om îşi pune măcar o dată în viaţă întrebarea “ce s-ar fi întâmplat, ce viaţă ar fi avut” într-o altă epocă mai mult sau mai puţin îndepărtată. Fantezia noastră se blochează de bariera viitorului căci fantezia noastră e limitată, dar suntem atraşi de trecut fiind mânaţi de gustul explorării, al miresmelor de basm oriental şi de spiritul de aventura pe care ţi-l oferă istoria într-o postură comodă de spectator la cinematograf.
Dacă aş fi trăit în Egiptul Antic poate aş fi fost o preoteasă a zeiţei Isis aşteptând cu nerăbdare revărsarea Nilului aducător de viaţă şi aş fi scris pe suluri de papirus poezii de dragoste interzise.
Dacă aş fi trăit în Evul Mediu cu siguranţă că aş fi fugit de Inchiziţie pe pământuri noi locuite de oameni îmbrăcaţi în ghirlande de flori şi pene multicolore încercând să regăsesc paradisul pierdut.
Dacă aş fi trăit Revoluţia franceză poate capul meu gingaş, de marchiză, ar fi căzut în coşul cu nuiele sau poate aş fi strigat pe baricade “ Liberte, Egalite, Fraternite”…Cu siguranţă nu l-aş fi urmat pe Napoleon în visul lui nebun de a cuceri lumea.
Dacă aș fi trait in Aradul interbelic m-aș fi plimbat pe Corso în trasura baronului Neumann admirand cladirea Primariei si Teatrul, aș fi stat la resturantul Palace ascultand „Zaraza”, aș fi mers la concertele lui Enescu si Bartok, aș fi asistat la primul campionat național de canotaj din Romania…

Astazi trăiesc în Arad…Aradul este o combinație de multe influențe, acum se întalnesc cel mai bine tradiția și modernitatea, vechiul și noul, inovația și conservatorismul… În Aradul interbelic moda și luxul erau franțuzești, muzica balurilor venea de la Viena, extravaganța si risipa erau rusești…

Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Orașul a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în timpul Mariei Tereza, culminând cu construcția cetății, care la acea dată a fost considerată de necucerit. În anul 1918, Aradul, este casa  Consiliului Național Central Român, care preia conducerea Transilvaniei și pregătește actul unirii Transilvaniei cu România de la Alba Iulia.  În decembrie 1989 Aradul devine al doilea oraș liber de comunism din România.

De-a lungul vremii, Aradul a fost deschizător de drumuri în multe domenii, printre care şi economia, aici fiind inaugurată în anul 1840 una din primele bănci de economii şi credite de pe teritoriul României. Tot aici au fost înfiinţate prima fabrică de automobile din Ungaria şi de pe teritoriul actual al României (Marta – 1909), prima fabrică de jucării din ţară (Arădeanca – 1959) şi prima fabrică de ceasuri din ţară (Victoria – 1962). O altă informaţie interesantă despre Arad este aceea că în anul 1913, între Arad şi Podgoria Aradului a fost înfiinţată prima linie electrificată din estul Europei – a 8-a din lume.

Cultura a jucat un rol important în viaţa arădenilor, iar Aradul a jucat şi el un rol important în cultura românească. La Arad a fost construit de către un comerciant evreu, primul teatru de piatră din ţară, inaugurat în luna mai 1817, tot la Arad fiind înfiinţat în 1833 al şaselea conservator muzical european – primul din ţară. După ce în 1846 a concertat la Arad Franz Liszt, în 1847 Johann Straus fiul şi în 1877 Pablo Sarsate şi Henryk Wiernawski, arădenii de seamă decid să înfiinţeze Societatea Filarmonică din Arad. După înfiinţarea acestei societăţi, la Arad au avut loc concerte ale unor muzicieni importanţi precum George Enescu (1922) sau Bela Bartok (1924). Prezenţa culturii în rândul arădenilor este rezultatul faptului că de-a lungul istoriei s-a pus mare preţ pe educaţie. Prima şcoală a oraşului, cu predare în limba germană, a fost înfiinţată în anul 1715, iar prima şcoală pedagogică din Transilvania a fost înfiinţată tot la Arad, în anul 1812. Aradul şi-a pus amprenta şi în politica ţării, asta prin faptul că aici s-a hotărât Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, câţiva dintre corifeii Marii Uniri fiind arădeni.

Nici sportul nu a fost uitat de arădeni. Au pus bazele în anul 1890 a ceea ce avea să fie primul club de canotaj din Transilvania, club ce mai târziu, în anul 1923, organizează tot la Arad primul campionat naţional de canotaj din România. Era inevitabil ca „sportul-rege” să fie lăsat la o parte, la Arad jucându-se în anul 1899, primul meci oficial de fotbal din Transilvania. Decenii mai târziu, UTA, cea mai de seamă echipă de fotbal pe care Aradul a dat-o României, ajungea să aibă în palmares şase campionate câştigate, două cupe ale României şi o prestaţie în sferturile cupei UEFA, câştigându-şi titlul de „campioana provinciei”.

Aradul e sunet, e tăcere, e lumină şi întuneric, e muzică şi zgomot, e mişcare şi clişeu. E mărire dar și decădere, e istorie, tradiție și modernitate, inovație și conservatorism.

La naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un oraș intim si cochet cu străzi tăcute, cu cladiri impunătoare, cu oameni prietenoși ale căror povești străbat vremurile și ne fac azi atât de bogați pe harta lumii.

Destinul meu lucrează prin amanunte, trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce mi se întâmplă. Am călătorit mult, am admirat alte palate, catedrale sau grădini, am aplaudat dansatori de flamenco, toreadori, balerini, am admirat lalelele la ele acasa dar sufletul Aradului mi-a șoptit mereu că acasă e totul !

Călătorul ajunge de obicei în Arad prin Gara centrală, clădire de o deosebită prestanţă arhitecturală, construita între anii 1909-1912, în stil Secession, după planurile arhitectului maghiar Pfaff Fernc și detaliată de către L. Szantay.

Apoi, călătorul pornește spre celebrul ”Bulevard” flancat într-un capăt de Catedrala ”Sfânta Treime”, iar la celalalt capăt de Teatrul de Stat ”Ioan Slavici”.

În plimbarea noastră către kilometrul 0 al orasului, grandioasa Primărie întâlnim în cale o biserică cu aspect diferit: “Biserica Roşie”, reprezintă un punct de atracţie deosebit. Denumirea îi vine de la finisajul exterior, realizat din cărămidă aparentă şlefuită. Vizitatorul este impresionat de vitraliile executate în stil neogotic de către artistul Polka Josef din Budapesta. La inaugurare, biserica a avut trei clopote în greutate de 1590 kg denumite D (sunetul re), F (sunetele fa şi sol diez) şi A (sunetul la). În timpul primului război mondial, din dispoziţia autorităţilor, au fost demolate clopotele D şi A pentru ca din bronzul lor să se facă proiectile. A rămas doar clopotul F, pentru chemarea credincioşilor. Clopotele au fost turnate în atelierul turnătoriei Hönig din Arad, renumită pentru lucrările de turnare în bronz în zona aceasta.

 Când ajungem în fața Palatului Administrativ am putea jura că suntem la Viena, asta dorită asemănării Primariei din Arad cu cea din Viena, singura diferență ar fi aceea că cea din Arad este cu un etaj mai ”scundă” decât cea din Viena.

Edificiul impozant al noii primarii, finalizat in anul 1875, a fost proiectat de catre constructorul pestan Lechner Odon, câștigatorul unui concurs la care au participat 17 arhitecți.

Urmează plimbarea printre palatele Aradului: Palatul Cenad, Palatul BNR, Palatul Neumann, Palatul Hermann, Palatul Bohus…

Biserica Catolică ”Sf. Anton de Padova” ridicată între anii 1902-1904 de către arhitectul arădean Emil Tabacovici ne va atrage atenția prin cupola sa înaltă de 56 de metri și de copia statuii Pieta de pe frontispiciu.

Să vă spun ca în 21 septembrie 1874 alături de elitele arădene și 1250 de spectatori, a apărut însuși împăratul Franz Iosef însoțit de prinții Albrecht, Iosif și Johann cu ocazia inaugurării Teatrului de Stat? Trupa Teatrului Național din Budapesta a prezentat un prolog de Szasz Karoly și comedia Vânătoarea din Matra de Fay. După primul act, Franz Iosef se retrage spunând că “teatrul ca frumusețe și ca onorată asistență sunt demne de orice capitală.”

Într-o vizită la Arad nu puteți rata nici Parcul Reconcilierii, Turnul de Apă, Teatrul Vechi, Casa cu lacăt, Biserica Sârbească și multe alte obiective turistice care vă așteptă să le descoperiți.