Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat.. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.
Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus și a fostelor câmpuri Vaticane unde a fost construită Bazilica Sfântul Petru. Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiri. Zona nu a fost niciodată încorporată total în aglomerația urbană a Romei până la sfârșitul secolului trecut fiind separată de oraș de fluviul Tibru. Zona a fost astfel considerată ca teren agricol din afara orașului și nu a fost inclusă în zona înconjurată de zidurile orașului. În anul 1929 când au fost pregătite documentele Tratatului de la Lateran, faptul că o bună parte a teritoriului propus a fost deja înconjurat cu zid, a dus la forma actuală a statului. Pentru unele părți ale frontierei unde nu era zid exista linia unor clădiri care suplinea partea de frontieră, iar pentru unele mici părți un zid modern a fost construit. Teritoriul include Piața Sfântul Petru care nu a putut fi izolată de restul Romei și astfel o mare parte a graniței imaginare cu Italia urmărește extremitatea pieței și se unește cu Piazza Pio XII și Via Paolo VI. Deși nu au fost incluse din punct de vedere tehnic în teritoriul Vaticanului de către Tratatul de la Lateran, unele proprietăți ale Sfântului Scaun au un statut extrateritorial, asemănător celui al ambasadelor. Acestea includ rezidența papală de vară de la Castel Gandolfo de pe dealurile din apropiere, Bazilica Laterană, bazilicile Santa Maria Maggiore și Sf. Paul în afara zidurilor precum și o serie de clădiri de la Castelgandolfo.
Turiștii sosesc prin Piata San Pietro în speciala lume a Vaticanului. Această piață este un obiectiv turistic pe care nimeni n-are trebui să-l rateze, indiferent de convingerile religioase. Piața San Pietro a fost proiectată de Bernini în timpul pontificatelor lui Alexandru VII și Clement IX. Vizitatorii acestei piețe superbe, sunt înconjurați de două rânduri de coloane cu 284 de coloane aranjate în patru rânduri, în vârful cărora există 140 de sfinți.
În centrul pieței, se găsește un obelisc egiptean cu o înălțime de peste 25 de metri, adus în Roma de Caligula de la Heliopolis, în Delta Nilului. De-o parte și de alta a obeliscului există două fântâni. Mii de oameni se adună în această piața pentru a auzi discursurile și binecuvântările Papei sau pentru a participa la slujbe, mai ales la sărbătorile importante romano-catolice, cum ar fi Paștele sau Crăciunul.
Basilica San Pietro, bijuteria coroanei Orașului Vatican, este cea mai importantă biserică din lume. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă acum mai bine de 500 de ani, în 1506. Altarele și monumentele din interiorul bisericii sunt prea numeroase pentru a fi enumerate iar turiștii, chiar și cei care nu sunt în mod special atrași de artă, sunt fascinați de interiorul sublim al bisericii. Domul basilicii poate fi accesat cu ajutorul unui lift pănă la acoperiș, apoi există încă 323 de trepte care vă pot duce spre locul de unde poate fi admirată cea mai spectaculoasă priveliște a orașului Roma.
Apartamentele papale se găsesc și ele tot aici, ca și Muzeele Vaticanului, ce găzduiesc cele mai mari și valoroase colecții de artă din lume. Un tur al muzeelor este imperios necesar pentru orice turist care ajunge sa viziteze Vaticanul.
Capela Sixtină este unul dintre cele mai vizitate locuri din Palatul de la Vatican. Capela Sixtină se găsește în partea dreapta a Catedralei Sfantul Petru. Aceasta este capela palatului papal, fiind zidita ca loc de taină și de reculegere, între anii 1472-1483, în vremea pontificatului Papei Sixt al IV-lea, și pictata de către renumitul artist Michelangelo Buonarroti, în anul 1510.
Capela Sixtină este de formă paralelipipedică, având o lungime de 41 de metri, o lățime de 13,41 de metri și o înălțime de aproape 21 de metri. Se spune că acestea ar fi fost dimensiunile Templului zidit de Solomon, în perioada Vechiului Testament. Cel care a proiectat această cladire a fost Baccio Pontelli, un arhitect renumit al vremii, iar cel care a supravegheat ridicarea ei a fost Giovannino del Dolci.
Capela este împărțită în două părți: în capatul estic se află Altarul, iar în cel vestic se află un spațiu destinat credincioșilor. Tavanul capelei este boltit, în stilul apusean, iar pereții laterali, în partea lor superioară, sunt luminați de o serie de 12 ferestre mari. Podeaua capelei prezintă un deosebit mozaic din marmură colorată.
Capela Sixtina este locul în care se țin ședințele în urma cărora se alege urmatorul papă. Prima slujba a fost oficiată aici în ziua de 9 august 1483, cu această ocazie capela fiind închinată Înaltarii cu trupul la cer a Fecioarei Maria, sărbătoare și dogmă romano-catolică.
Picturile de pe pereții capelei au fost lucrate de mai mulți artiști ai vremii: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli, ajutați fiind de mai mulți ucenici, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo ți Bartolomeo della Gatta.
Aceste picturi murale sunt împărțite pe trei mari perioade, potrivit gândirii vremii respective, care împărțea istoria în trei mari perioade, și anume: perioada de la Facerea lumii și până la darea Celor zece Porunci; perioada de la Moise și până la Nașterea lui Iisus Hristos; perioada creștinismului, de după Hristos.
Cele mai deosebite două scene din picturile de pe pereți sunt lucrarea lui Perugino, în care “Hristos îi dă cheile lui Petru” și lucrarea lui Botticelli, cu “Pedepsirea lui Core”; ambele înfățișează pe fundal Arcul lui Constantin, primul mare împărat creștin, care ar fi dat temporar papei puterea de conducere în imperiul roman de Apus.
Pedepsirea lui Core, este înfățișată împreună cu revolta evreilor împotriva lui Moise și Aaron. Datorită greutăților prin care a trecut poporul iudeu, după ieșirea din Egipt și trecerea prin Marea Rosie, câțiva din popor s-au revoltat împotriva lui Moise, cerând înlăturarea lui și ridicarea altui conducător, care să îi conducă înapoi în Egipt. Iosua se va așeza între cei răzvrătiți, conduși de Core, unul dintre fiii lui Aaron, și cei doi acuzați pe nedrept. Pământul se va deschide și îi va înghiti pe cei revoltați împotriva lui Dumnezeu. În centru, pe stâlp, stă scris: “Nici un om să nu își ceară singur cinstea, afara de acela care este chemat de Dumnezeu, precum era Aaron.” Aaron poarta pe cap mitra papală, însemn evident al dorinței papei de a i se respecta autoritatea.
Tavanul capelei va ramâne însă simplu vopsit în albastru, având din loc în loc stele galbene. Astfel, în anul 1508, papa Iulius al II-lea îi va încredința lui Michelangelo această sarcină onorabilă.
Michelangelo a lucrat la pictarea tavanului Capelei Sixtine, acoperind mai bine de 500 de metri pătrați, vreme de patru ani. Între anii 1508-1512, artistul a depus aproape zilnic un efort epuizant, lucrând în mod deosebit singur, fără ucenici.
Datorită înălțimii mari a capelei, tavanul a fost greu de pictat. Prima variantă de ajutor a venit din partea lui Bramante, care dorea construirea unei platforme suspendate și susținută de frânghii coborând din tavan. Datorită faptului că dupa înlăturarea platformei, în tavan ar fi rămas gaurile sforilor, Michelangelo și-a construit propria schelă, tot suspendată, însă sprijinită în niște găuri date în zona ferestrelor.
Inițial, planul picturii cuprindea numai chipul celor 12 Sfinți Apostoli, însă acesta va fi schimbat pe parcurs, ajungând în cele din urma la niște date uimitoare: întreaga pictură de pe tavan va cuprinde peste trei mii de chipuri și personaje. Pictarea tavanului capelei se va termina in ziua de prăznuire a Tuturor Sfinților, în ziua de 1 noiembrie 1512.
Pe curbele laterale ale tavanului, în partea de jos a compoziției, artistul i-a așezat pe strămolșii după trup ai lui Iisus Hristos. Deasupra lor au fost asezați profeții, femei și bărbați, iar în capătul estic, deasupra altarului a fost așezat profetul Iona. În partea cea mai de sus, centrală, artistul a zugrăvit noua scene din cartea Facerii.
În anul 1535, papa Paul al III-lea Farnese, fiind uimit de lucrarea lui Michelangelo, hotăraște pictarea peretelui de deasupra Altarului, lasat inițial liber. Însărcinat iarași cu o lucrare onorabilă, artistul începe zugrăvirea scenei numita „Judecata de Apoi”, la care va lucra asiduu vreme de sașe ani, terminând-o în anul 1541.
Judecata de Apoi este o reprezentare relativ personalizată, din aceasta reieșind toate frământările sufletești ale artistului. În anul 1527, Roma fusese atacată; tot acum se sfărșea perioada renascentistă; la scurta vreme s-a întrunit și Conciliul de la Trent, într-o vreme de mari incertitudini pentru Biserică.
Personajele din această scena sunt imense, foarte multe dintre ele fiind îngrozite și înfiorate de duhurile răutații. În partea superioară a scenei cu Judecata de Apoi, în partea dreaptă, Bartolomeu iți ține în mână pielea, aceasta fiind un auto-portret al artistului. Chiar și Fecioara Maria, aflată în stânga Judecatorului este înfățișată ca fiind înfricoșată de scena și momentul acesta.
Majoritatea personajelor sunt zugrăvite goale. Astfel, în ziua de 31 octombrie 1541, când papa va dezveli lucrarea, toți vor rămâne blocați înaintea acesteia. Efectul nu a fost cel scontat, astfel artistul este acuzat de imoralitate si blasfemie.
Unul dintre cardinali, numit Carafa, împreuna cu monseniorul Sernini, ambasadorul de Mantua, vor fi însărcinați de către papa să organizeze o retușare a tabloului uimitor, numita sugestiv „Campania frunzelor de vița”. Lucrare efectuată după moartea lui Michelangelo va fi efectuata de catre Daniele da Voltera, unul dintre foarte puținii care l-au ajutat pe marele artist în vremea vieții sale. Acum se vor acoperi cu frunze de vița de vie toate organele genitale expuse vederii libere.
În anul 1975, chirurgul Frank Mershberger din statul Indiana a vizitat Capela Sixtina și a observat că Dumnezeu, în scena „Crearea lui Adam”, este așezat pe un contur de creier uman, extrem de asemanator cu cel din manualele de anatomie.
La o întrebare de genul: „De ce oare l-a pus Michelangelo pe Dumnezeu în interiorul unui creier?”, raspunsul a fost dat într-o carte de peste trei sute de pagini – „Secretele Capelei Sixtine”, semnată de Roy Doliner și Benjamin Blech, cel din urmă fiind un renumit rabin cabalist și profesor universitar de Talmud.
Concluzia cărții: Pentru realizarea operei din Capela Sixtina, Michelangelo a folosit un cod extrem de greu de pătruns. Lucrarea s-ar baza pe simbolurile Kabala, toate trimițând la mistica ebraica. Spre exemplu, pe mantia lui Aminadab apare un cerc auriu, însemn pe care iudeii erau obligați să-l poarte pe hainele lor, ca rușine, în vremea artistului.
În cercul celor aleși, pe peretele cu Judecata de Apoi, ar apărea doi evrei, întreaga compoziție trimițând la Tablele Legii. Forma și dimensiunile Capelei trimit la Templul evreilor zidit de Solomon. Exista mai multe litere ebraice compuse din personaje, în colturile capelei. Iona se afla într-un pește mare, iar Eva iese din șoldul lui Adam, iar nu din coasta lui. Pomul cunoașterii binelui și a răului nu este mărul, ci smochinul.
Este posibil ca Michelangelo să fi folosit atâtea simboluri cabaliste datorită legăturilor lui de strânsa prietenie cu Giovanni Pico della Mirandola, cel mai important cabalist creștin al Renașterii, și de la Marsilio Ficino, fondatorul Academiei din Florenta, unde evreii cabaliști erau extrem de bine primiți.
Capela Sixtina a fost renovată în mai multe etape, între anii 1980-1999. Recent, în cadrul ultimelor renovari interioare ale capelei, o parte dintre retușarile cu „vița de vie” au fost îndepartate, aspectul original al tabloului cu Judecata de Apoi fiind cât de cât scos la lumină.
Nu sunt foarte multe locuri în lume unde realitatea depășește imaginația, dar Vaticanul este unul dintre ele. Vaticanul este locul unde sublimul este natural și firesc, unde spiritualitatea se îmbină cu artă și mister, unde fiecare din noi indiferent de religie ne vom regăsi.
