Buna, sunt Brigitta. Brigitta calatoreste.

blog de calatorie

Despre mine

În fiecare din lumile cunoscute, orice fiinţă e un “călător” vremelnic în lumea reală şi un călător veşnic spre eternitate. Aşa cum vechii greci erau călători ai mărilor, drumeţi pe cărări nebătute ale Legendelor Olimpului, aşa cum romanii construiau drumuri care că dureze o veşnicie în marea lor aventură de a cuceri lumea, tot aşa noi am fost, suntem şi vom fi drumeţi veşnici pe cărarea viselor.

Omul prin definiţie e un călător, un aventurier, un izvor însetat de cunoaştere. De la primii paşi ezitanţi din braţele mamei, când cu uimire descoperim năuciţi şi miraţi o altă perspectivă a lumii, căzând, ridicându- ne şi iar căzând, căutând lumini, semne, culori, obiecte noi şi ajungând la maturitate. Acum, în loc să ne liniştim începe adevarata aventură.

adventura 2

 

Omul descoperă noi continente, coboară în abisul mărilor, îşi construieşte rachete sofisticate pentru a ajunge la stele. De ce această nebunie? De ce această grabă de a ajunge tot timpul mai departe, altfel, altundeva?

Bătrânii din Orient susţin că nu scopul e important, nu ajungerea la destinaţie ci mişcarea, drumul, călătoria, aventura, cunoaşterea. Drumul ce poate duce la perfecţiune.

Cred cu tărie că în viața aceasta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit și cu cât am călătorit, acesta fiind și motto-ul blogului pe care l-am creat din pasiunea mea pentru călătorii.

life is a journey

 

Sunt convinsă că scopul nostru în viață este să fim fericiți, iar călătoriile prin caracterul lor unic și irepetabil nu sunt doar acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat) cum spune DEX-ul, ci a călători înseamnă nu doar a explora locuri noi dar și a învăța despre diverse culturi a lumii, a te descoperi, a afla cine ești cu adevărat, a-ți afla scopul în viață. Pentru a descoperi fericirea nu avem nevoie de lucruri materiale, palpabile ci pur și simplu de momente memorabile. În final, viața nu ține cont de ce deținem cât ține cont de trăirile noastre demne de ținut minte.

Îmi doresc ca atunci când imi voi vedea filmul vieții să fie unul demn de Oscar! Și în fiecare zi îmi umplu viața cu momente mari sau mici, cu curaj, perseverență, optimism, încredere, inițiativa.

Am început să-mi traiesc visul de a vedea întreaga lume.

Vă aștept in aceasta aventura alături de mine…#Brigitta Calatoreste.

 

Countries

Cities

Continents

blog posts

Calatorii recente

 

Totul despre croaziere! Ce este o croazieră?

Totul despre croaziere! Ce este o croazieră?

E momentul să uitați toate ideile preconcepute și miturile pe care le știți despre croaziere! Împreună aflăm astăzi ce înseamnă cu adevărat o croazieră! O croazieră este în primul rând un mod de explorare care face o perfectă legătură între mare și pământ. În zilele...

13 ani de la prima croazieră…

13 ani de la prima croazieră…

Sunt 13 ani de când pentru prima dată în viața mea am încercat experiența unei croaziere, emoții de tot felul amestecate, entuziam și uimire pot defini sentimentele mele dinaintea primei mele croaziere. În jurul meu o lume nouă s-a deschis în fiecare clipă iar...

Varadero, un paradis tropical

Varadero, un paradis tropical

O vacanță în Cuba nu este completă fără o vizită în Varadero, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Caraibe. Ce o face atât de populară? Plajele de nisip fin având o lungime de aproximativ 20 de kilometri și apele turcoaz cristaline. Varadero este...

Havana, acolo unde timpul stă în loc…

Havana, acolo unde timpul stă în loc…

Havana este mai mult decât o experiență turistică, este o experiență de viață și mai mult de atât este un carusel de trăiri și sentimente. Havana, ca și Cuba de altfel , se trăiește și se experimentează: se gustă, se dansează, se fumează... Havana seduce orice călător...