Oraşul Milano este un paradis al cumpărăturilor, fotbalului, operei şi a vieţii de noapte. Milano este capitala modei din Italia. Oraşul este faimos pentru Domul din Milano, una dintre cele mai mari şi faimoase catedrale gotice din lume, La Scala, una dintre cele mai celebre opere din lume, Galleria Vittorio Emanuele, o incredibila galerie cu magazine, restaurante şi cafenele, galeria de artă Brera, turnul Pirelli, stadionul San Siro şi Castelul Sforzesco, un mare castel medieval. În plus, în acest oraş se găseşte ”Cina cea de Taină”, pictura lui Leornado da Vinci.
Domul din Milano
La Scala
Galleria Vittorio Emanuele
Stadionul San Siro
Castel Sforzesco
”Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci este una dintre comorile și misterele orașului Milano. Este protejată ca o comoară prețioasa și este destul de complicat să ajungi să o admiri fiind necesară o rezervare în prealabil făcuta cel mai sigur cu câteva zile sau săptămâni înainte.
”Cina cea de Taina” a fost realizată de Leonardo da Vinci pentru patronul sau, ducele Ludovico Sforza din Milano, fiind una dintre cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor. Opera se gășeste în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. “Cina cea de Taina” a fost pictată între anii 1495 și 1497, la vremea respectivă da Vinci având vârsta de 43-45 de ani.
Mereu cu un pas înaintea artiştilor din vremea sa, Leonardo a încercat o tehnică nouă când a realizat lucrarea „Cina cea de taină”. El a pictat cu ulei pe peretele uscat, pentru a folosi o paletă mai largă de culori. Dar tencuiala a început să crape la puţin timp după finalizarea frescei, lucru pe care artistul nu s-a grăbit să îl remedieze. De-a lungul anilor, pictura a fost restaurată de mai multe ori, cu consecinţe dezastruoase. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1943, „Cina cea de taină” a fost la un pas de distrugere. La un bombardament, tavanul clădirii s-a prăbuşit, dar pictura a rămas neatinsă. În 1999, a fost reconstituită milimetru cu milimetru, după linia originală a maestrului.
Veche de peste 500 de ani, celebra frescă „Cina cea de taină” continuă să dezvăluie noi secrete, pe măsură ce este supusă unor studii mai aprofundate. Dar nici unul din aspectele controversate ale picturii nu a putut fi desluşit până la capăt, încă. Numeroşi istorici, informaticieni şi teologi sunt convinşi că pictura conţine secrete şi mesaje codificate, pe care Leonardo le-ar fi ascuns de ochii critici ai prelaţilor vremii.
Informaticianul Slavisa Pesci a aşezat imaginea din oglindă a picturii peste original şi a obţinut silueta unei femei stând în picioare, cu un prunc în braţe. Pesci consideră că aici s-ar ascunde chipul Mariei Magdalena. La marginea mesei, se pare că se desluşeşte portretul lui Da Vinci însuşi. Imaginea suprapusă este, totuşi, destul de neclară şi teoria lui Pesci este considerată o simplă speculaţie.
Una dintre cele mai mari controverse ale picturii este, în continuare, legată de chipul blând al apostolului Ioan, aflat în stânga Mântuitorului. Unii cercetători spun că este chipul lui Leonardo însuşi, din tinereţe. Faţa ovală, cu trăsături feminine, încadrată de buclele aurii şi ochii albaştri, aduc, într-adevăr, aminte de artist. În romanul „Codul lui da Vinci”, scris de Dan Brown, este avansată teoria conform căreia chipul lui Ioan este de fapt chipul Mariei Magdalena. Dacă imaginea ei ar fi mutată în dreapta lui Iisus, Maria Magdalena şi-ar sprijini capul pe umărul Lui.
În faţa apostolilor, la cina la care Iisus le-a vorbit despre sfânta euharistie, stau bucate care nu corespund textelor biblice, precum pâinea dospită sau citricele. Se ştie că evreii din vremea lui Iisus mâncau doar pâine nedospită. Pe masă, mai sunt pictate pocale cu vin şi bucăţi de peşte. Solniţa, simbol al ghinionului, este răsturnată în faţa lui Iuda, singurul dintre apostoli care are farfuria goală. Cercetătorii de la Universitatea de Teologie din Montreal, care au adus în discuţie aceste detalii, nu s-au lansat în explicaţii speculative, dar susţin că multe elemente din pictură au semnificaţii ascunse. În Evanghelie scrie că la cina apostolilor erau pe masă doar pâinea şi vinul, „trupul” şi „sângele” Mântuitorului.
Dacă am desena un portativ imaginar peste frescă, mâinile apostolilor şi bucăţile de pâine de pe masă s-ar transforma în notele unei melodii grave şi triste. Compozitorul italian Giovanni Maria Pala este convins că Leonardo a ascuns în „Cina cea de taină” o scurtă melodie de 40 de secunde. Notele trebuie cântate de la dreapta la stânga, aşa cum scria marele pictor, care era stângaci. Deoarece apostolii sunt grupaţi câte trei, melodia trebuie interpretată în măsura ¾, aşa cum se cântau cea mai mare parte din compoziţiile din secolul al XV-lea. Pala este convins că are dreptate, dar nu a putut înţelege nici de ce a fost ascunsă o partitură muzicală în celebra frescă şi nici care este mesajul ei.
V-am stârnit interesul? Este Milano pe lista voastra de călătorii viitoare?
