Sunt Brigitta călătorește și am călătorit mult în acestă lume, am admirat alte palate, catedrale sau grădini, am aplaudat dansatori de flamenco, toreadori, balerini, am admirat lalelele la ele acasă dar sufletul Aradului mi-a șoptit mereu că ACASĂ e totul ! Aradul meu este un oraș al palatelor, al eleganței și al bunului simț, casă pentru atâtea personalități marcante și deschizător de drumuri în atâtea domenii.
Mereu am militat pentru descoperirea comorilor ascunse ale orașului, a poveștilor din spatele oamenilor sau a clădirilor sau a diverselor întâmplări. Dorința mea cea mai mare este în continuare să vă arăt un Arad frumos, demn de orice oraș european, o destinație suprinzătoare pentru orice străin, dar mai ales să vă și ”reîndrăgostesc” pe voi dragii mei arădeni de orașul care vă este casă!
Am un mesaj pentru voi toți de la bătrânul Arad:
Aici…aici e CASA TA! Și dacă aici e casa ta învață să o respecți, să o iubești, să o prețuiești. Învață că noi suntem Arad, noi suntem inima și sufletul orașului, noi suntem elementul care menține viu acest oraș. Noi suntem viitorul lui și cei care îl vor povesti mai departe copiilor…nepoților și necunoscuților… Și pentru toți cei aceia care locuiesc în acest oraș am o propunere: de mâine începând vă rog să vă ridicați privirea din pământ, vă rog să deschideți larg ochii și să priviți asemenea unui copil care descoperă pentru prima oară orașul acesta. Vă provoc sa-mi povestiți și mie ce vedeți nou, ce elemente au fost până acum ignorate sau trecute cu vederea. Ce v-a atras atenția?
Sunt Brigitta călătorește sau mai bine spus…Brigitta din Arad care ocazional are bucuria de a povesti despre călătoriile sale în minunata lume care ne înconjoară!