Cetatea Şoimoş, ridicată pe un pisc stâncos greu accesibil la altitudinea de 229 m, domină defileul Mureşului şi este prezentată ca patrimoniu turistic antropic al Aradului alături de alte cetăţi ca Cetatea Aradului, Şiria sau Dezna.
Ca orice arădean care-şi iubeşte împrejurimile mi-am dorit să mă încarc de energie pozitivă şi să îmbin utilul cu plăcutul făcând o plimbare la Cetetea Şoimoş, cea care uimeşte orice trecător prin zonă prin impozanţa sa.
Şi ce am găsit? Un drum către cetate din ce în ce mai greu accesibil (nu cred că este un deziderat imposibil acela de a crea o cale de acces în ton cu mediul înconjurător, pentru turiştii de orice vârstă), concitadini care încingeau grătare fară nici o grijă în mijlocul cetăţii (e legal?) şi în jurul ei, mizerie, multă, multă mizerie. Şi e trist. E trist că în ultimul timp mizeria şi gunoaiele de pe străzi şi iată şi din „obiective turistice” ne sufocă, ne îngroapă şi încep să cred că Aradul moare…încet … dar sigur…
De ce mă doare şi starea cetăţii Şoimoş? Mă doare deoarece chiar şi în starea de astăzi, Cetatea Şoimoş este un exemplu extraordinar de arhitectură medievală. Zidurile care au rezistat eroic peste secole fac din acest asamblu o destinaţie turistică ideală pentru cei ce doresc să cunoască o parte din istorie.
Drumul până la zidurile vechii fortificaţii este răsplătit de o privelişte minunată atât către Defileul Mureşului, cât şi spre Câmpia Aradului, mai mult tradiţia istorică pune numele cetăţii pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu: creşterea şoimilor. De asemenea, pentru cei care iubesc legendele se spune că Cetatea Şoimoş a fost construită alături de cetăţile Şiria şi Dezna de către trei surori. Cele trei fecioare s-au întâlnit la Şiria şi fiecare din cele trei era convinsă că cetatea ei va fii gata într-o singură zi. Dar după ce meşterii au terminat construcţia celor trei cetăţi, acestea s-au prăbuşit, fecioarele s-au transformat în şerpi albi, fiecare purtând câte o coroană de aur pe cap şi o cheie de aur în gură. Se spune că aşa apar în fiecare an, aşteptând eliberatorul care să le ia coroanele şi cheile, după care ele se vor transforma iarăşi în fecioare iar cetăţile vor reapărea în toată splendoarea lor.
Dar ce ascunde istoria cetăţii? Cetatea a fost construită către sfârşitul secolului al XIII-lea, de către o familie nobiliară, domeniul cetăţii a fost unul dintre cele mai mari, din teritoriul comitatelor de vest numărând către sfârşitul secolului al XV-lea, aproape 100 de sate răspândite nu numai pe suprafaţa comitatului Arad, ci şi în învecinatul Timiş.
Reşedinţă pentru regina Isabela şi fiul ei, Ioan Sigismund Szapolya, Cetatea Şoimoş este un exemplu deosebit de arhitectură medievală. Cu zidurile mari de piatră, cu poarta principală pe un pod de lemn, suspendat pe piloni, deasupra unei râpe, cetatea pare de nepătruns din exterior. Odată intrat, turistul descoperă cu adevărat inima cetăţii. Curtea interioară şi ruinele camerelor princiare amintesc de rolul important pe care fortificaţia Şoimoş l-a avut în istorie.
Cetatea cu ziduri înalte de peste nouă metri a fost ridicată pe un pisc stâncos greu accesibil, ce domină un bun sector din albia Mureşului. Nucleul cel mai vechi este construit în formă de triunghi şi exploatează la maximum avantajele terenului. Ulterior, în cursul secolului al XV-lea, i s-au adăugat majoritatea părţilor din curtina a doua şi elementele interioare de confort. Accesul în incintă se făcea dinspre sud-vest, pe un pod aşezat pe trei piloni uriaşi de piatră, construiţi în cea mai abruptă râpă, care ţinea şi loc de şanţ de apărare; ultima porţiune era mobilă. Protejată de zidurile sale înalte şi groase şi mereu refăcute pentru a rezista noilor performanţe ale artileriei, cetatea este dominată de două turnuri, cel mai important fiind vechiul donjon (aproape inaccesibil) şi mai scundul turn al porţii. Între ziduri, mai ales către nord şi sud, au fost amplasate construcţiile rezidenţiale, dotate cu parter şi etaje, cu deschiderile principale către o curte interioară de aproape 800 de metri pătraţi.
În partea de nord a incintei au fost apartamentele princiare în care se spune că au locuit regina Isabela şi fiul ei, Ioan Sigismund. Etajul unde ar fi fost camerele reginei este ridicat din piatră de râu şi cărămidă roşie, pe care se văd elegantele chenare ale ferestrelor, golurile lăsate de sobele de cahle şi consolele galeriilor.
Poate că este momentul să ne „trezim”, poate că pentru Arad acesta poate fi momentul 0, momentul din care din punct de vedere turistic să o luăm de la capăt, să învăţăm să profităm de imensul patrimoniu turistic de toate felurile ale Aradului. Să învăţăm să ne preţuim trecutul, să învăţăm să ne protejăm şi conservăm orașul, împrejurimile, istoria, cultura sau valorile. Să învăţăm că oraşul şi împrejurimile acestuia ne reprezintă, să ne gândim de două ori înainte să aruncăm o hârtie pe jos, să ne reconsiderăm poziţia şi să ne reamintim că legea bunului simţ ar trebui să domine viaţa noastra de zi cu zi.
Am încercat ca din pozele mele făcute astăzi la Cetatea Şoimoş să vă arăt partea frumoasă, să vă reamintesc de frumuseţile ce ne înconjoară şi să vă provoc într-un exerciţiu de conştiinţă prin care îmi doresc să vă puneţi întrebarea: „Ce pot eu face pentru a schimba în bine faţa şi reputaţia Aradului?”
Şi în final un citat de Henrik Ibsen mi-a dat de gândit: „O comunitate este asemenea unei corăbii, orice trebuie să fie pregătit pentru a prelua cârma.”
Viitorul nostru şi al oraşului nostru este în mâna noastra…
