Câteva clipe ne despart de Anul Nou Chinezesc care după cum vă spuneam într-o postare anterioară se sărbătorește în fiecare an la altă dată. Perioada diferă deoarece se bazează pe un calendar care ia în calcul ciclurile Lunii, astfel sărbătoarea este stabilită, de regulă, după solstițiul de iarnă la a doua lună plină.
Anul nou este cea mai importantă sărbătoare tradițională a chinezilor și are la bază mai multe legende și obiceiuri, cutume. Anul Nou Chinezesc 2021 începe pe 12 februarie și se termina pe 31 ianuarie 2022. Noul An Chinezesc 2021 este anul Bivolului de Metal.
În China înainte de petrecerea de Anul Nou, se face curăţenie în casă, pentru alungarea spiritelor rele și pentru a îndepărta orice nefericire, iar ferestrele şi uşile caselor sunt vopsite şi apoi decorate cu ornamente de hârtie simbolizând fericirea, bunăstarea şi viaţa lungă. Un obicei celebru este ce al plicului roșu și anume: persoanele căsătorite oferă copiilor și adulților necăsătoriți bani în plicuri roșii. Plicurile tradiționale roșii sunt des decorate cu caractere chinezești simbolizând bogația sau fericirea.
Pe masa festivă servită în ajunul Anului Nou nu trebuie să lipsească carnea de porc, pui și cea de rață, dar nici un desert dulce. Prietenii de la Shan´shi m-au provocat să sărbătoresc tradițional Noul An Chinezesc cu preparate asiatice. O adevărată provocare pentru mine să pregătesc cu ingredientele trimise de aceștia un preparat chinezesc. ( Nissara I need help! 😊). Shan´shi, pronunţat [shan:shi], provine din limba chineză şi tradus înseamnă „fel de mâncare”. Brandul Shan’shi înseamnă ingrediente de calitate superioară şi oferă o gamă largă de produse asiatice. Cam asta a ieșit:
Dacă revenim la sărbătoarea Noul An se obișnuiește să se bată puternic tobele și dansurile cu lei și dragoni sunt nelipsite! De asemenea, este un bun prilej de iertare și de uitare a certurilor și neînțelegerilor. Anul Nou se celebrează cu fast pentru ca zilele ce urmează să fie aducătoare de bani, fericire și noroc. Seara se încheie cu spectaculoase focuri de artificii menite să îndepărteze spiritele rele și mai ales pe monstrul Nian.
Una dintre legende spune că monstrul NIAN avea o gură atât de mare încât putea înghiţi mai mulţi oameni deodată. Într-o zi însă, un bătrân a venit în ajutorul oamenilor înspăimântaţi, oferindu-se să înfrângă monstrul. Bătrânul i-a spus monstrului: „Am auzit că ai o gură foarte mare. Mă întreb dacă poţi înghiţi şi alte creaturi de pe acest pământ în afară de oameni care nu sunt o pradă pe măsura ta?” şi astfel monstrul şi-a schimbat obiceiurile „alimentare”.
După asta, bătrânul a fost văzut dispărând călare pe monstru. Mai târziu s-a aflat că era un zeu nemuritor. După plecare monstrului oamenii au început din nou să se bucure de o viaţă paşnică. Înainte de a pleca, bătrânul le-a spus oamenilor să aşeze în fiecare an la ferestre şi uşi decoraţiuni pe hârtie roşie pentru a-l speria pe Nian în cazul când acesta ar fi încercat să se întoarcă, şi asta pentru că roşul era culoarea care îl înspăimânta cel mai tare pe monstru.
Conform Horoscopului chinezesc 2021, Bivolul este un animal de încredere, rezistent, pe care te poți baza tot timpul. Prin urmare, sinonim cu munca grea, determinarea, forță și rezistență pentru a realiza lucrurile pe care doriți să le realizați în viață. De asemenea, Boul semnifică succesul și realizările deosebite în toate proiectele la care lucrați. Culorile anului sunt verde și roșu, verdele reprezintă natura, în timp ce roșul reprezintă elementul foc.
În 2021, prietenii de la Shan´Shi ne avertizează că Anul Bivolului de Metal nu ne permite să repetăm istoria, dar ne permite să ne bucurăm de amintiri și să cream altele noi, diferite.
Ce amintiri vă propuneți să creați în 2021?