Şi pentru că Brigitta se implică în cauze care rezonează cu sufletul ei, mă bucur ca proiectul ”Terapie pentru îngeri” în care m-am implicat cu toate forţele şi care s-a concretizat într-un program prin care copii cu dizabilități din Arad au beneficiat de servicii de kinetoterapie și masaj terapeutic săptămânal, cu sprijinul unui personal calificat, în mod gratuit, acum se continuă cu ”Paşi spre Camino”. Şi de această dată partea de implicare socială se împleteşte armonios cu partea de călătorie, pentru că părţi din kilometri parcurşi se vor transforma simbolic în ore de terapie pentru copii cu dizabilităţi. Obiectivul general este oferirea de servicii de kinetoterapie şi masaj copiilor cu dizabilităţi, în mod gratuit. Organizaţiile implicate direct în proiectul „Terapie Pentru Îngeri” sunt Asociatia Down Bucuresti, Asociaţia Integra, Asociaţia Culori cu Suflet.
De ce am spus că partea de implicare socială se împleteşte armonios cu partea de călătorie? Pentru că în acest proiect Daniel porneşte pe El Camino de Santiago (Drumul lui Iacob) , un drum pe care se presupune că ar fi mers Apostolul Iacob, încercând să ajungă la Capătul Lumiipredicând Învățătura lui Hristos. Acestă călătorie este programată pentru data de 15 iunie 2017 şi este o călătorie de peste 800 de kilometri pe jos, dedicată tuturor copiilor cu dizabilități.
Se spune că traseul a fost creat de vechii celţi din pensinsula iberică , chiar pe sub Calea Lactee şi este străbătut de pelerini aflaţi în căutarea unei aventuri, a ajutorului divin, a unei experienţe aparte culturale, sociale sau ezoterice, în căutarea sensului vieţii sau a sprijinului divin.

Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creştin, după cele spre Ierusalim şi Roma. Dacă la începuturile pelerinajelor motivaţia principală era cea religioasă (În Evul Mediu pelerinii  în timp ce îmbrăţişau statuia aurită şi cu pietre preţioase reprezentându-l pe Apostol şi i se adresau acestuia cu formula „Ami, recommande-moi à Dieu”. ), în zilele noastre există şi motivaţia culturală, motivaţia călătoriei catre sine ca experienţă de viaţă şi un test de rezistenţă fizică la efort şi condiţii extreme.

Legendele religioase spun că după crucificarea lui Hristos, în anii 40 E.N. , Apostolul Iacob, a ajuns pe coasta Spaniei, încercând să racoleze druizii la religia creștină. Iar cea cea mai populară e aceea, în care se spune că, după ce Sfântul Iacob a fost decapitat la Ierusalim, discipolii săi din Finisterre și-au dorit să-l aducă în locurile unde Iacob și-a lăsat amprenta creștină, dar l-au pierdut după un incident în apele mării. Cu toate acestea, mai târziu, corpul Sfântului Iacob și-a făcut apariția la mal, învelit integral în scoici albe – de unde și simbolul pelerinajului – scoica albă.

 

O altă legendă spune că, în anul 830, o lumină orbitoare ca a unei comete i-ar fi indicat unui ţăran numit Pelayo locul unde erau îngropate rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Apostol Iacob. De aici se pare că provine şi numele oraşului, Santiago însemnând în spaniolă Sfântul Iacob, în timp ce Compostela provine din latinescul Campus stellae adica câmp cu stele.

Pelerinilor, care au parcurs pe jos sau călare ultimii 100 kilometri, li se acordă un certificat de recunoaştere a traseului parcurs în scop religios. Călătorii trebuie să dovedească însă faptul că sunt pelerini cu documente ştampilate la adăposturile sau parohiile vizitate de-a lungul traseului.

Poți să sprijini această călătorie! Toate detaliile sunt disponibile aici: www.viatapecamino.ro/sprijina-acest-proiect.  

Mai mult decât atât, puteţi fi alaturi de noi la evenimentul „Împreună pentru diversitate”, un eveniment plin de culoare și emoție care dorește să promoveze prietenia și acceptarea persoanelor cu dizabilități. Fiecare dintre noi poate deveni prietenul unui copil special pe care să-l accepte și să-l susțină. Programul evenimentului: prezentarea proiectului și a partenerilor, recital formația HoinaR’S (un proiect acustic de muzică Pop-Rock, HoinaR’S adaptează muzica folclorică într-o manieră rock, precum şi alte melodii cunoscute, moment artistic Mariana Tofan & Alina Fabri, recital Party Mix Band şi Alexandra Vasiu.

Vă reamintesc că singurul handicap în viaţă este o atitudine nepotrivită, aşa că vă aştept alături de noi şi să nu uităm că TOŢI suntem EGALI, că TOŢI avem dreptul de a trăi, de a fi ocroţiţi, liberi, de a ne spune părerile, de a iubi. Oricum am fi, indiferent de culoarea pielii noastre, indiferent de mediul din care provenim sau de dizabilitațile pe care le avem sau nu, suntem EGALI în spirit, libertăţi şi vise…