În momentul în care mi s-a propus să vin în fața Dvs. la evenimentul “Seri Pozitive” m-am gândit că îmi va fi foarte simplu pentru că voi vorbi despre pasiunea mea pentru călătorii care îmi este și job, iar atunci când jobul iți este și pasiune este extraordinar, de fapt nu lucrezi nici o clipa ci îți împărtășești pasiunea și dăruiești celor din jur bucuria de a călători. Dar, gândindu-mă mai profund mi-am dat seama că întreaga noastră existență este o călătorie… o călătorie presarată cu lecții, bucurii, greutăți, momente speciale și ca nu este o fugă continuă din punctul A spre punctul B, viața este o înșiruire de clipe.
Bătrânii din Orient susțin că nu scopul este important, ajungerea la destinație, ci mișcarea, drumul, călătoria. Astfel a călători nu înseamnă doar a explora locuri noi sau a învăța despre diverse culturi ale lumii. A călători înseamnă și a te descoperi, a afla cine ești cu adevarat, a descoperi fericirea. Călătoria mea este atât una fizică în diverse părți ale lumii cunoscute de noi, cât și una sufletesca. În drumul nostru care nu va fii întotdeauna ușor vom întâlni provocări care ne vor testa curajul, credința, poate puterea sau slăbiciunile. Pe parcursul drumului cu siguranță ne vom împiedica de obstacole care de multe ori pot să se dovedeasca a fii binecuvântări, iar cum reacționam la astfel de întâmplări ne poate influența restul călătoriei. Timpul nu stă în loc pentru nimeni…nu ne putem întoarce în trecut, putem doar să ne asumam lecțiile pe care le-am primit și experiențele pe care le-am adunat de-a lungul dumului. Amintirile sunt comorile cu care rămânem, și așa cum susțin pe blogul meu în viața asta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit și cu cât am călătorit. Nu putem trăi în viitor, acesta nu este o garanție pentru nimeni. Revenind la călătorii uneori este nevoie de o călătorie fizică pentru a ne regăsi, reinventa sau pentru a ne dezvolta personal. Cred că atunci când ne părăsim zona de confort pe care o numim ”acasă” avem oportunitatea de a afla foarte multe lucruri despre noi. Putem afla că suntem niște firi curioase gata să exploreze necunoscutul și să se arunce în gol în fața unor noi provocări. Putem afla că viața este o continuă mișcare și evoluție și sa profităm de acest lucru. Putem afla că unele drumuri sunt cu adevărat inițiatice.
Și putem conștientiza că ne-a fost dăruit un bilet la spectacolul lumii ai cărei călători vremelnici suntem…
Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia Schimbare Pozitivă din Cluj Napoca care propune să ofere o nouă perspectivă asupra vieţii şi să readucă pe oameni pe drumul lor printr-o schimbare pozitivă.
Activitățile asociației sunt din sfera dezvoltării personale; pe lângă Serile Pozitive se desfășoară şi alte proiecte: seminarii, workshop- uri, grupuri de suport, tabere şi alte evenimente de dezvoltare personală.
Scopul proiectului Seri Pozitive este de a oferi un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii şi experienţă, discuţii pe tematici bine definite, conduse de oameni care au experienţă de viaţă şi care te pot inspira spre a face schimbări pozitive în viaţa ta.
Acest proiect se derulează în acest moment in Cluj Napoca, Bucuresti, Satu-Mare, Arad, Turda, Târgu Mureş, Constanţa, Braşov, Oradea şi Iaşi urmând să fie lansat şi în alte oraşe din tara. Întâlnirile din Arad sunt coordonate de către Delia Codruţa Roman – PR Specialist şi Formator.
Întâlnirile din Arad au loc la restaurantul BIOSWEETS din Arad, Str. Gheorghe Lazar nr.11, de 1-2 ori pe lună, acestea fiind anunţate public prin Facebook sau prin partenerii media care susţin acest proiect.
Mai multe detalii despre Asociatia Schimbarea Pozitiva si serile pozitive gasiti aici: http://schimbarepozitiva.ro/.
Detalii şi înscrieri la serile pozitive din Arad, găsiţi aici: http://schimbarepozitiva.ro/serile-din-arad/.