Vorbeam într-un articol anterior de fascinația Veneției, de faptul că timpul aici are o altă dimensiune din momentul în care te plimbi cu o gondolă.

Dar de unde au apărut gondolele?

Numele gondolă este menționat pentru prima data într-un decret al dogelui Vitale Faliero de Doni în anul 1904. Se știe că aspectul actual al gondolelor datează în mare parte din secolul al XVI-lea.

Culoarea neagră a gondolelor a fost impusă printr-un decret dogal în anul 1562 pentru a pune capăt competiței între nobilii venețieni care se întreceau în bărci cât mai bogat decorate.

Se presupune că numele ”gondola” provine din ”gundula” care în dialectul venețian este echivalentul cuvântului latin ”cymbula” însemnând barcă mică.

Istoricii îi atribuie lui Domenico Tramontin designul gondolei așa cum o cunoaștem noi astăzi. Descendenții săi încă păstrează tradiția familiei și lucrează în șantierele navale venețiene.

Carena gondolei este alcătuită din 280 de piese distincte de lemn. Prova ornamentală (ferro) are șase dinți care se presupune că reprezintă cele șase districte administrative ale Veneției.

Fiecare gondola este construită manual din 8 tipuri de lemn: ulm , stejar , tei , nuc , zada , brad , cireș și mahon și fiecare detaliu al gondolei are propria simbolistică. Toate gondolele au lungimea exactă de 10.87 metri și lățimea de 1,42 m și toate au o parte mai lunga decât cealalta cu 24 de centimetri.

Știați că meseria de gondolier este una dintre cele mai vechi din lume și este considerată o meserie nobilă? De asemenea, pentru a deveni gondolier trebuie îndeplinite niște criterii stricte și anume:

• Pentru a fi gondolier trebuie să fii bărbat și venetian,
• Licența de gondolier se moștenește din tată în fiu, iar în cazul în care nu există un fiu se acordă unui membru al familiei ( de menționat faptul că există doar 425 de licențe acordate în total),
• Fiecare gondolier trebuie să facă parte din breasla gondolierilor și să aibe un gondolier mentor cu care să exerseze sute de ore apoi să dea examene care testează nu doar capacitatea fizică și cea de a naviga cât și cunoștințele despre cultura și obiectivele turistice ale Veneției.

Nu există un alt simbol mai cunoscut atașat unei destinații turistice decât gondola venețiană. Vă invit la o plimbare la apus cu cântecul gondolierului în surdină într-un loc care combină ca nimeni altul eternitatea și fragilitatea, dragostea și moartea, bucuria și tristețea, mărirea și decăderea, sacrul și profanul …

Și dacă tot suntem în Veneția să-i invățăm și una din lecțiile sale: pe fațada Turnului cu ceas din Piața San Marco este o inscripție care spune: „Horas non numero nisi serenas” (Eu număr doar orele serene/fericite). Așadar să nu uităm că suntem o sumă de clipe, să facem să fim o sumă de clipe fericite!