O vacanță în Cuba nu este completă fără o vizită în Varadero, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Caraibe. Ce o face atât de populară? Plajele de nisip fin având o lungime de aproximativ 20 de kilometri și apele turcoaz cristaline. Varadero este ușor accesibil și din Havana ( aprox. 140 km distanța) dar are și un aeroport internațional.
Varadero este locul perfect pentru a te relaxa și a te bucura de soare, se găsesc aici o varietate de hoteluri și resorturi de lux, dar și opțiuni de cazare mai accesibile. Majoritatea hotelurilor au facilități moderne, inclusiv restaurante de specialitate, baruri, piscine variate și spa-uri, oferind turiștilor o experiență completă de vacanță.
În Varadero se practică o multitudine de sporturi acvatice de la scuba diving la snorkeling sau pescuit și navigare cu catamaranul. De asemenea, se pot inchiria bărci sau jet ski-uri. Tot aici pasionații de golf găsesc unul dintre cele mai bune terenuri de golf din Caraibe cu vedere la mare. De aici se pot face si excursii opționale spectaculoase:
- Safari Cayo Blanco– snorkeling si oportunitatea de a vizita plaje spectaculoase,
- Trei orașe cubaneze: Santa Clara, Trinidad și Cifuengos- o incursiune în istorie și viața reală a cubanezilor. Santa Clara este locul unde se află mausoleul lui Che Guevara, Trinidad, oraș patrimoniu UNESCO în stil colonial și Cifuengos, un oraș colorat, plin de viață numit și ”Perla Sudului”,
- Guama– replica unui sat Taino cu 50 de colibe tradiționale, sculpturi reprezentând animale sălbatice dar și oportunitatea de a vizita și crescătoria de crocodili care adăpostește mii de exemplare,
- Parcul Saturno– o peșteră subacvatică spectaculoasă apreciată pentru apele cristaline și posibilitatea de face scufundări sau snorkeling,
- excursii de o zi în Havana. Despre Havana v-am povestit aici.
Chiar și în Varadero aveți ce vizita: Parcul Josone, oază de verdeață în mijlocul stațiunii, barul Floridita, The Beatles Bar dar și piața artizanilor de pe strada 51. În concluzie pot spune că Varadero este un paradis al plajelor spectaculoase, dar oferă și o serie de atracții și activități care te vor ține ”ocupat” în timpul vacanție. Fie că se dorește relaxare, explorare sau distracție… Varadero le are pe toate!Var toată lumea.