Din nou am răspuns prezent invitației lui Călin în Hunedoara. Aproape că este o tradiție ca an de an să ne reîntâlnim aici, unde decoperim de fiecare dată ceva nou.

Ce m-a surpins și m-a impresionat de data aceasta? Avis 3000, un complex avicol integrat organizat pe bazele fostei Avicola, dar modernizat dupa standarde europene și axat pe calitate.

Cei de la Avis 3000 ne spuneau că în spatele oricarei fripturi gustoase de pui sau al ouălor servite la micul dejun există o poveste. Ei bine, povestea aceasta am trăit-o o zi întreagă în care am urmărit tot procesul tehnologic: de la incubația ouălor până la magazinele de prezentare unde ajunge produsul finit.

În momentul de față, AVIS deține două ferme de găini ouătoare crescute liber, de câte 100.000 de capete, o hală de creștere a tineretului pentru găini ouătoare, trei ferme pentru creșterea puilor de carne: Ferma 1, la Mintia, cu o capacitate maximă de 240.000 de pui, Ferma 7, la Șoimuș, cu o capacitate de 480.000 de pui, și Ferma 9, de la Bălata, tot cu 480.000 de pui. În ferma din Leșnic, cresc, în fiecare an, trei serii a câte 15.000 de găini și cocoși pentru reproducere, care produc ouă ce sunt incubate în propria stație de incubație din Leșnic. Conceptul de „complex avicol integrat” cuprinde producția de carne de pui obținută din propria linie de reproducere, abatorizarea păsărilor destinate consumului, producția de ouă, precum și fabricarea furajelor necesare creșterii păsărilor. Fabrica de furaje din Mintia produce nutrețurile pentru toate fermele firmei, iar abatorul, cu o capacitate de 30 — 35 de tone de carne pe zi, asigură desfacerea cărnii neinjectate — proaspete, refrigerate și congelate.

Ce mi s-a părut interesant? Faptul că nu exista pui sau gaini crescute în custi și că nici un produs nu este injectat să ”arate” mai bine.

Mai mult decât atât, Avis 3000 a dat un sens practic noțiunii de patriotism local, deschizând în 2012 un prim magazin cu produse alimentare “made in Hunedoara”. Proiectul a fost botezat sugestiv „PRO HD”, adică produs în HUNEDOARA, fiind un îndemn “PRO HUNEDOARA”! PRO HD s-a dovedit mai mult decât un experiment al companiei AVIS căruia i s-au alăturat mai mulţi producători din industria alimentară a județului Hunedoara.

Eu nu pot decat să vă mai arăt niște poze și să vă recomand să căutați în orașul Dvs. produsele extraordinare AVIS 3000.

#PrinHD2019 este un eveniment organizat de Călin Bobora, evenimentul fiind sponsorizat de AVIS3000. Ne-au fost alături magazinele PRO HD & AB, Cafeneaua Jos Pălăria, Restaurantul Bulevard by Raul, cotidianul Glasul Hunedoarei și radio BIG FM.