Și din nou vă povestesc despre marea mea pasiune în materie de călătorii, croazierele…

O croazieră este o vacanță, o evadare din stresul cotidian, un hotel plutitor unde trebuie să despachetezi doar o dată… O croazieră oferă șansa la relaxare și la descoperirea dotărilor confortabile, a mâncarii bune, a servirii ireproșabile, a unui vas care schimbă decorul doar pentru pasagerii săi… Este o vacanță fără griji și cel mai important: este o vacanță extrem de sigură. Totul este la îndemâna turiștilor și mai mult, întotdeauna este cineva dispus să ajute. O croazieră oferă un excelent raport calitate-preț, varietate, o șansă de a descoperi locuri noi, de a întâlni oameni diferiți, de a lega noi prietenii, și pe lânga toate acestea oferă ingredientele unei excursii de neuitat.

Pentru turiștii care doresc o experiență nouă, pentru cei care visează să călătoreasca în cât mai multe țări cu un efort fizic minim, pentru cuplurile care își planifică cea mai romantică vacanța din viata lor, croazierele pot constitui un răspuns, fiind una dintre cele mai bune soluții. Planificat din timp, prețul unui sejur de o saptămâna pe un vas de croazieră este identic cu prețul din marile resorturi de pe litoralul străin. O croazieră este suma unor momente de neuitat: mare cât vezi cu ochii, soare, cer senin, distracție, noi prieteni.

De ce iubesc croazierele? Pentru confort, pentru varietatea destinațiilor și a peisajelor pentru bucuria de a ma trezi în fiecare dimineață în alt port, într-o altă țară, poate chiar într-o altă cultură.

Ultima mea aventură în materie de croaziere s-a desfășurat într-o mini croaziera de 3 nopti pe Adriatică cu vasul MSC POESIA. Acesta este un vas inovativ care îmbină stilul tradițional cu cel elegant. La bord se regăsește o lume confortabilă, rafinată care oferă o sumedenie de activități: de la fitness la minigolf, cinema în aer liber, 2 piscine, 4 jacuzzi-uri, multe baruri și lounge-uri care în fiecare seară oferă muzica live.

  

Vasul de croaziera MSC Poesia este unul clasic, luxos și mareț și consider că este unul dintre cele mai intime și primitoare vase de croaziera.

   

Ce am vizitat?

Iubita mea Veneție (despre care gasiți mai multe aici), Zadar (Croația) și Koper (Slovenia), destinații despre care vă voi povesti în curând.

Ce părere aveți de croziere? Aștept parerea voastra…și cine știe poate într-o zi vom naviga împreună!