Din totdeauna ne-au fascinat poveștile cu regi și regine, prinți și prințese, conți și contese…Povestea mea de astăzi începe undeva prin anii 1200 când un secui pe nume Kalnoky salvează viața regelui Ungariei atacat de un urs la o partidă de vânătoare. Drept mulțumire acesta primește titlul de conte împreuna cu mai multe domenii din Miklosvar (Micloșoara). Astfel apare în nobilimea transilvăneană familia Kalnoky și a lor blazon cu un urs săgetat, care amintește până azi de evenimentul care i-a înnobilat.

Astăzi când vorbim de Micloșoara vorbim despre Castelul Kalnoky și camerele de oaspeți de aici devenite faimoase în toată lumea și un loc în care Prințul Charles al Marii Britanii revine în mod regulat. Contele Tibor Kalnoky, cel care a revenit în Romania după un exil al familiei de peste 50 de ani respectând o ”regulă” lăsată de Samuel Kalnoky care spunea că în această zonă a Transilvaniei trebuie întotdeauna să rămână un Kalnoky, este acela care a salvat acest loc de la uitare și a reușit să transforme un sat cu 200 de locuitori într-un loc în care se face turism sustenabil și responsabil.

Salonul de gală este prezentat în stilul unic din Europa, cunoscut exclusiv din Transilvania – renascentismul târziu și barocul timpuriu. Una dintre cele mai frumoase săli ale muzeului, „Casa doamnei”, așa cum era numită rezidenţa conteselor, prezintă viața cotidiană a unei doamne în renascentismul târziu și barocul timpuriu: obiecte delicate, sticlărie, un colț amenajat pentru broderie și citit. „Casa stâpănului”, prin contrast, prezintă arme din luptele cu turcii, covoare turcești. Atmosfera unei bucătării de castel de secol XVIII este redată în pivnița castelului, acum spațiu pentru mese festive. Ce se remarcă în mod special la intrarea în muzeu este cartușul ce conține deviza familiei Kálnoky: NON EST MORTALE QUOD OPTO (Cel ce speră nu moare).

În jurul acestuia găsim casele de oaspeți unde se pot caza turiștii. Și mai mult de atât pot trăi și experimenta tradițiile și obiceiurile locale. Casele datează din anii 1800 și au fost restaurate astfel încât să se păstreze cât de mult din șarmul original și sunt amplasate în curți spațioase. Camerele sunt mobilate cu antichitati secuiești și transilvănene atent alese. Detaliul care m-a fascinat aici este lipsa televizoarelor, dar abundența de cărți disponibile în fiecare cameră.

Pe lângă mâncarea delicioasă și ospitaliatea remarcabilă a gazdelor aici găsim și multiple modalitați de a intra în povestea și ritmul unui sat tradițional. Un weekend aici cuprinde și ateliere meșteșugărești (împâslire, de exemplu), vizitarea castelului- tur ghidat în Muzeul Vieții Transilvănene, vizitarea unei gospodării tipice, plimbare cu căruța, picnic și vizită la o stână, prepararea de cozonaci secuiești, vizită la potcovăria medievală din sat sau vânătoare de comori în curtea castelului. Turiștii care ajung aici o sa ia parte și la un joc interactiv „Plimbați-vă cu ochii deschiși prin sat”- nu va spun mai multe, va las sa descoperiți voi când veți ajunge aici.

O evadare sau o vacanță la Micloșoara este de fapt o transpunere într-un peisaj al secolului al XIX-lea în care devenim parte a unei comunități vechi care emană prin fiecare casă și fiecare colțișor istorie și sentimentul acela că din când în cănd revenirea la simplitate este tot ce avem nevoie.

Un bun model a ceea ce înseamnă îmbinarea cu succes a istoriei cu viitorul. Un exemplu de modestie și onoare, pasiune și mai ales o lecție despre apartenență. O lecție despre faptul că indiferent daca trăim într-un sat cu 200 de locuitori sau într-o metropolă trebuie să ”ne plimbăm cu ochii deschiși” pentru că în viaţa asta rămânem doar cu ce am visat, cu ce am iubit şi cu cât am călătorit…

*Oferte pentru Micloșoara găsiți la Discover Turism sau aici.