P_20160131_124201

Și pentru că în postarea trecută am vorbit despre muzele Vaticanului astazi vom vorbi despre Basilica Sf. Petru și un loc care ma fascinează: Castelul Sant`Angelo.

Împăratul Constantin, primul împărat creștin al Romei, a ordonat construirea Basilicii Sf. Petru pe dealul Vaticanului. Locația a fost aleasă simbolic, pe locul în care Sfântul Petru, unul dintre apostoli, a fost îngropat după ce Nero a ordonat răstignirea sa. Un mic altar exista deja în locul respectiv, dar acesta a fost înlocuit cu biserica care a fost finalizată în anul 349 d.Ch.

La jumatatea secolului al XV-lea basilica se afla în ruina și Papa Nicolae al V-lea a ordonat restaurarea și lărgirea bisericii conform unui plan al lui Bernardo Rossellino. După moartea acestui papă, lucrările au fost oprite. În 1506, Papa Iulian al II-lea a pus piatra de temelie a unei noi basilici ce urma să fie cea mai mare din lume. Papa Iulian al II-lea l-a numit pe Donato Bramante drept arhitect șef al noii Basilici. În 1546 Michelangelo a fost numit arhitect șef al Basilicii San Pietro și a ajutat la proiectarea domului.  Artistul a refuzat orice onorariu pentru acest proiect afirmând că ”lucrează pentru gloria Domnului”. În 1626, biserica a fost sfințită și inaugurată oficial iar de atunci Basilica San Pietro a fost centrul creștinismului, atrăgand pelerini din toate colțurile lumii.

IMG_4239

Basilica Sf. Petru, cea mai mare construcție romano-catolică a lumii are 218 metri în lungime, 137 metri în înălțime și o capacitate de 60.000 persoane. Impresionează în interior cu cele 44 de altare, 135 de mozaicuri și 395 de statui. Unele dintre cele mai importante lucrări din basilică sunt “Pieta” de Michelangelo, altarul papal de Bernini și Tronul Sfântului Petru tot de Bernini .

La Pieta este singura lucrare a lui Michelangelo semnată, numele său este gravat pe o eșarfă în jurul pieptului Fecioarei, iau un ”m” este inscripționat pe mâna sa dreaptă.

IMG_4301

Bernini a fost însărcinat să construiască o structură simbolică peste mormântul Sfântului Petru în bazilica Sfântul Petru. Rezultatul este faimosul baldachin din bronz aurit realizat între 1624 şi 1633. Baldachinul este perfect proporţionat în raport cu interiorul bazilicii; cu greu se observă că e la fel de înalt ca o clădire de patru etaje.

IMG_4269

Un tron, despre care exista superstiția că ar fi fost chiar al apostolului, a fost încorporat într-o masivă sculptură a unui altar denumit Cathedra Petri. Grupul statuar creat de Bernini e din bronz și aur, și mai include statui ale marilor teologi ortodocși și apuseni, cunoscuți ca Doctorii Bisericii: sfinții Ambrozie, Augustin, Atanasie și Ioan Hrisostom.

Imensa cupola nu a mai fost concepută aplatizată ca cea de la Pantheon, aceasta se înalță spre cer. Planurile pentru grandioasa cupolă a basilicii au parcurs și ele un drum complex prin concepțiile lui Bramante, Sangallo, Michelangelo, Giacomo della Porta și Domenico Fontana. Ultimii doi au avut bucuria de a finaliza domul în anul 1590, ultimul an de pontificat al papei Sixtus al V-lea (Sixtus Quintus). Lucrările finale au început la 15 aprilie 1588, cu 600 de muncitori și s-au finalizat în 22 de luni. La 14 mai 1590 s-a așezat ultima piatră, sfințită de pontif, în bubuitul tunurilor de pe castelul Sant Angelo. S-au folosit frânghii de 500.000 de livre, frânghii cu care s-au ridicat materialele, 30.000 de livre de fier pentru a lega cupola dublă și unită la interior de două cercuri și un milion de livre de plumb pentru acoperișul exterior. Numai pentru cele două bolți s-au cheltuit 200.000 de coroane de aur.

P_20160130_133206

Domul se poate vizita, intrarea costa 6 euro pe scări sau 8 euro cu ajutorul unui lift care duce turiștii la baza domului de unde mai sunt de urcat peste 300 de trepte pe o scară în spirală. O adevărată provocare mai ales pentru cei care suferă de claustrofobie.. De acolo poate fi admirată o priveliște splendidă a Romei și a pieței San Pietro.

Sunt peste o sută de morminte în interiorul Bazilicii Sfântul Petru, iar cele mai multe dintre ele se găsesc în grotele de sub edificiu. 91 de papi sunt îngropaţi aici, alături de Împăratul Otto II, compozitorul Giovanni Pierluigi da Palestrina, James Francis Edward Stuart, membru exilat al familiei regale britanice, regina Cristina a Suediei care a renunţat la tron pentru a se dedica religiei catolice, şi contesa Matilda de Toscana, sprijinitoare a catolicismului. Cel mai nou mormânt este cel al Papei Ioan Paul al II-lea. Fără îndoială, cel mai căutat mormânt este cel al Sfântului Petru. Grotele pot fi vizitate gratuit.

Celebra piață Sf. Petru a fost proiectată de Bernini la comanda Papei Alexandru Al VII-lea, în fața basilicii Sf. Petru. Piața a fost concepută spre a-i uimi pe pelerinii care veneau dinspre străzile medievale, colonadele lăsând impresia că sunt asemenea brațelor protectoare ale bisericii. În centrul pieței iese în evidenţă un obelisc egiptean (fără hieroglife şi construit în timpul dinastiei lui Ramses al II-lea) flancat de două fântâni superbe, care a fost adus la Roma de către împăratul Caligula în anul 37 î.d.Hr.

IMG_4247

La începuturile sale, această piață era locul unde erau situate Circul Nerone şi Grădinile Vaticanului, precum și locul în care mulţi creştini, inclusiv Sfântul Petru, au fost martirizați.

În prezent, Piața Sf. Petru este teritoriu al Statului Vatican. Colonadele lui Bernini constituie frontiera de stat dintre Vatican și Italia.

La intrarile în Vatican veți putea întâlni membri ai celebrei Gărzi Elvețiene Pontificale care există din anul 1506. Toți membrii acestei gărzi trebuie să fie elvetieni, catolici și trebuie să jure loialitate papei. Jurământul este depus pe 26 mai pentru a comemora prădarea Romei din aceeași zi a anului 1527 când Garda Elvețiana Pontificală l-a protejat pe Papa Clement VII în timpul exilului său spre Castelul Sant’Angelo. Uniforma oficială a Gărzii Elvețiene, în stilul epocii Renascentiste, asociază culorile albastru, roșu și portocaliu. Se spune că această uniformă ar fi fost creată după un desen-proiect al lui Michelangelo; bineînțeles, această origine este legendară, știindu-se precis că actuala uniformă a fost concepută de Comandantul Jules Repond în 1914, care s-a inspirat, pe câte se pare, din picturile lui Rafael.

P_20160130_143232

În 1936, în timpul regimului fascist, în urma Pactului de la Lateran între Statul Italian și Vatican din 1929, a fost făcuta ultima modificare urbanistica din zona pieții Sfântul Petru, fiind construită strada Via della Conciliazione, o stradă largă în stil neoclasic simplificat, stil ce-l caracteriza pe unul dintre arhitectii proiectului, Marcello Piacentini. Via della Conciliazione a fost inaugurată la jubileul din 1950 și este strada care leagă Roma, capitala Italiei, de Vatican.

Pornind din Piața Sf. Petru pe Via della Conciliazione ajugem la Castel Sant´Angelo. Castelul a fost inițial conceput ca și mausoleu pentru împăratul Hadrian. Numele actual i se trage de la epidemia de ciumă din 590, când Papa Gegorius cel Mare a avut o viziune aici prin care Arhanghelul Mihail i-a vestit sfârșitul epidemiei prin faptul că a băgat sabia (care simboliza mânia lui Dumnezeu) în teacă. Ca o comemorare a acestui fapt, în vârful castelului se află statuia din bronz a arhanghelului Mihail. Castelul a servit și ca sanctuar și loc de refugiu, de-a lungul secolelor, pentru Papii care s-au adăpostit aici, păziți de Garda Elvețiană și mai ales este cunoscut ca locul unde s-a sinucis Tosca,  evocată de Puccini în opera cu același nume.  Castelul Sant’Angelo a servit și ca închisoare pentru mai bine de 3 secole. Aici au fost întemnițate personaje celebre precum Giordano Bruno, Benvenuto Cellini, Cagliostro și cățiva dintre cei care au participat la Risorgimento.

P_20160129_185413_LL

Spectaculosul Ponte Sant’ Angelo, podul peste Tibru care pornește chiar de la intrarea în castel, construit pe timpul împăratului Hadrian păstrează pilonii originali, este pietonal și este străjuit de statuile Sf. Petru și Sf. Pavel dar mai ales de cei zece îngeri ai lui Bernini.

IMG_4615

O vizită la Castel Sant’Angelo costa 8 euro/persoana și merită toți banii!

Îmi mențin părerea și reafirm faptul că Roma impresionează prin opulență, grandoare și frumusețe. Am sentimentul că orașul acesta îmi povestește legende din lumi de mult uitate, nepământeşti şi stranii, cu foste iubiri şi războaie îndepărtate și nu aș vrea să plec niciodata…

IMG_4259

IMG_4268

IMG_4294

IMG_4316

IMG_4320


P_20160130_125443_HDR

P_20160130_140350

P_20160130_141011

P_20160130_141111

P_20160130_141252

P_20160130_143139

P_20160131_123649

P_20160130_134405

P_20160130_134630

Basilica Sf. Petru, interior și cupolă

IMG_4621

IMG_4640

IMG_4671

P_20160129_185607_BF

P_20160131_120304_HDR

P_20160131_121813

P_20160131_123724_BF

P_20160131_132428_BF

P_20160131_124040

P_20160131_123649

P_20160129_185328

Castel Sant´Angelo