casablanca ladscape

Casablanca,  este cel mai mare oraș și port al Marocului, și  totodată printre cele mai mari centre comerciale ale Africii.

Aproape totalitatea comerțului exterior al Marocului se efectuează prin acest oraș, ce are unul dintre cele mai mari porturi din lume. De asemenea aici își au locul cele mai mari universități și monumente naționale, printre care Universitatea Hassan II și Marea Moschee Hassan II (una din cele mai mari moschei din lume).

Din Evul Mediu, Casablanca a fost un prosper oraș cunoscut sub numele de Anfa. În 1907 Casablanca a fost ocupată de către Franța. Sub administrație franceză s-a dezvoltat rapid, iar partea modernă a orașului s-a construit în jurul unei suburbii pe nume Moorish. În timpul celui de al II-lea război mondial, Casablanca a fost unul dintre cele trei mari puncte de debarcare în timpul invaziei Aliaților din nordul Africii. Orașul a fost locul unde în ianuarie 1943, Președintele Statelor Unite, Roosevelt și prim-ministrul al Regatului Unit, Winston Churchill, s-au întâlnit și au hotărât ca țările lor să lupte pâna la capitularea necondiționată a puterilor Axei.

Casablanca se bucură de o climă blândă, cu plajele la Oceanul Atlantic, magazinele luxoase, având unul dintre cele mai mari bazare din lume.

Casablanca impresionează prin modernitate, bulevarde largi animate și clădiri bine întreținute, înalte, de culoare albă.

Dacă este ceva în acest oras care să semene cu filmul Casablanca, atunci este vorba despre orașul vechi. Acesta este mic, inconjurat de case mici și câteva locuri de o reală frumusețe și adăpostește câteva mii de locuitori. Pe aceste străduțe înguste puteți cumpăra de toate, de la animale până la mirodenii la kilogram. Într-un colț, mirosul produselor de patiserie vă va face poftă, iar în alt colț puteți achiziționa câteva varietăți de măsline.

casablanca

old-medina
Zidurile orașului Casablanca iți dau o senzație ciudată – sunt mici și ne-impunatoare. O schimbare drastică față de alte orașe marocane, în care zidurile orașului domină imaginea orașului.

Aspectele caracteristice orașului Casablanca sunt bulevardele largi și clădirile înalte. Străzile pornesc precum razele soarelui din Place de Nations Unies. Acest loc este centrul orașului și totodată locul unde orașul modern se întâlnește cu medina. Clădirile sunt o versiune franceză a arhitecturii arabo-andaluze, albe, cu o mulțime de detalii.

Zona Avenue des Forces Armées Royales merită a fi explorată, însa un interes special îl prezintă Place des Nations Unies, unde se află cele mai mari structuri. Marche Central din Casablanca este o versiune mai mică dar de succes a suuq-urilor tradițional marocane. Aici veți găsi legume, carne, pește și obiecte de meștesugărit.

marche central 2

marche_central_casablanca

Cele mai importante atracții turistice ale fermecatorul oraș marocan sunt:

Moscheea Hassan al II-lea se află la țărmul mării și domină întregul oraș. Hassan al II-lea este fără îndoială una dintre cele mai frumoase clădiri construite vreodata. S-au cheltuit 800 milioane dolari pentru ridicarea acestui monument arhitectural, suma la care au contribuit toți marocanii printr-o taxă impozabilă. Este cea mai mare moschee din Maroc, a şaptea moschee din lume ca mărime, totodată cea mai înaltă moschee cu turnul său de 210 m înălţime. În moschee încap deodată 105.000 de credincioşi, 25.000 între pereţii moscheii, 80.000 de credincioşi în jurul moscheii. Moscheea este o clădire rezistentă la cutremure, de pe vârful său noaptea luminează lumina în direcţia Meccăi. Moscheea poate fi vizitată cu ghid şi de credincioşii nemusulmani.

2013-04-05 12.00.56

 

2013-04-05 12.05.59

casablanca 3

2013-04-05 12.01.45

Palatul Mohamed al V-lea este unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii coloniale franceze. Este cunoscut drept Palatul Natiunilor Unite. Clădirea este situată în centrul orașului Casablanca și adăpostește diferite instituții precum: Banca Națională, Consulatul Francez, Poșta, Palatul Justiției și Prefectura.

place-mohamed-v

Marabout – Altarul lui Sidi Abderrahman este construit dincolo de Corniche, pe un promontoriu stâncos accesibil doar când apa oceanului se retrage. Este interzis vizitatorilor care nu sunt musulmani, însă aceștia pot vizita cartierul mic și plaja.

marabout

Biserica Catolică Notre Dame de Lourdes, ce datează din anii 1950, este caracterizată de enorma „glugă” din beton cu micul crucifix de deasupra intrării. Interiorul bisericii este iluminat printr-un vitraliu cu suprafața de 800 m pătrați.

notre dame de lourdes 2

notre dame de lourdes

Muzeul Iudaismului Marocan (Muzeul Evreilor din Casablanca) este singurul de acest fel din lumea arabă și reprezintă un exemplu de toleranță între cele doua culte religioase. Aici sunt expuse diverse aspecte ale tradițiilor și vieții de zi cu zi a evreilor – cărți Tora, Lampi Chanukah, contracte de căsătorie „ketubofs” și îmbrăcaminte tradițională.

muzeul iudaismului

Aleea Casablanca Corniche

Aleea situată pe litoralul din Casablanca este centrul vieţii de societate şi de noapte. Aleea de litoral porneşte de la Moscheea Hassan II şi trece pe lângă litoral. Dealungul corniche-lui se desfăşoară reconstrucţii şi dezvoltări însemnate. Aici se găseşte şi cafeneaua lui Rick, cunoscut din filmul Casablanca.(important de știut ca întregul film Casablanca s-a filmat în studiourile de la Hollywood, iar cafeanea a fost contruită ulterior în Casablanca)

corniche

rick-s-cafe-near-the

Farul El Hank

Rolul farului construit în anul 1919 este protejarea navigatorilor din apropierea ţârmului din Casablanca, lumina farului poate fi observată şi de la 30 de mile de ţârm. Farul este un loc preferat pentru excursii, fiind unul dintre simbolurile din Casablanca.

farul El Hank

Lumea marocană este una deosebita, sper sa am ocazia să o descopar mai aprofundat alături de voi. Momentul în care am zărit Casablanca de pe ocean a fost fantastic, te copleșește măreția moscheii și modul în care a fost construită (parțial pe ocean) iar orașul este fermecator, o lume cu totul diferită de cea în care noi trăim. Marocul ne așteaptă!

marchand-de-gateau-rue

medina-_small

Old-Medina-Casablanca-Morocco

old-medina-of-casablanca